Cresterea ciupercilor


Habitatul şi condiţiile de creştere a ciupercilor

Habitatul sau staţiunile naturale ale ciupercilor variază în funcţie de numeroşi factori, şi anume: natura solului, umiditate, temperatură, climă, lumină, altitudine, precum şi în funcţie de plantele superioare din formaţiunea vegetală respectivă.

După modul lor de viaţă, ciupercile sunt grupate în: ciuperci saprofite, ciuperci simbionte şi ciuperciparazite. În raport cu substratul pe care se dezvoltă, spectrul biologic al macromicetelor este foarte larg, prezentând interesante aspecte de ecologie.

Ciupercile saprofite. În această categorie intră majoritatea macromicetelor. Ele se dezvoltă pe sol, pe lemnul în descompunere, pe dejecţii, frunze putrede etc.
Printre ciupercile saprofite se disting mai multe categorii:
     - Ciuperci cu miceliul în sol:
  • ciuperci humicole - sunt cele care cresc pe soluri bogate nîn humus, rezultate din descompunerea resturilor vegetale. Ca exemplu, putem cita speciile: Lepista nudsa, Macrolepiota rhacodes, Clitocybe nebularis,Volvaria, Morchella conica ş.a.;
  • ciuperci tericole - se dezvoltă pe soluri mai sărace în humus, de exemplu: Laccaria laccata, Clitopilus prunulus ş.a.;
  • ciuperci praticole - acestea cresc pe sol în pajiştile naturale, în locuri deschise, de exemplu: Psalliota campestris, Clitocybe geotropa, Marasmius oreades, numeroase Gasteromycete etc.
Natura solului influenţiază asupra distribuţiei ciupercilor mari. Se pot distinge ciuperci care cresc în terenuri silicioase şi granitice, de exemplu: Amanita vaginata, Russula virescens, Lycoperdon perlatum; ciuperci care se dezvoltă în terenuri argiloase, de exemplu: Lactarius vellereus, Russula integra, Russula foetens etc., precum şi ciuperci ce trăiesc în terenuri calcaroase: Amanita pantherina, Amanita verna, Lactarius volemus,, Russula alutacea, Boletus satanas, Leccinum scabrum ş.a.

Unele ciuperci preferă solurile acide - ciuperci acidofile -, iar alte specii, bazifile, se dezvoltă în soluri cu o reacţie alcalină; sunt însă mai numeroase speciile care au o mare capacitate de a se adapta la viaţa în soluri cu un pH, variind de la acid până la alcalin.

Se cunosc şi macromicete, adaptate la condiţii de viaţă speciale. Astfel deosebim:
  • specii arenicole, care cresc pe nisipul dunelor, de exemplu: Hebeloma dunensis, Psilocybe ammophila;
  • speciiantracofile, care se instalează pe terenul fostelor cărbunării, în locuri unde s-a ars lemn, ca: Anthracobia, Flammula carbonaria, Cantharellus carbonarius ş.a.
  • specii halofile, care trăiesc pe terenuri sărăturate, de exemplu: Psalliota bernardii;
  • specii nivale, care apar în zona alpină superioară la marginea zăpezilor în topire, de exemplu: Aleuria nivalis;
  • ciuperci fimicole şi coprofile, care trăiesc pe gunoiul de grajd, în fermentaţie sau pe dejecţiunile de la diferite animale, mai ales erbivore, de exemplu: Coprinus sterquilinus, Stropharia merdaria, Deconica coprophyla etc.
  • ciuperci lignicole - care se dezvoltă pe lemn , trunchiurile arborilor vii sau morţi, pe trunchiurile căzute în pădure, pe cioturi, lemnul tăiat, pe lemnăria din construcţii, constituind unul din factorii de seamă ce provoacă putrezirea lemnului, de exemplu: Merulius lacrymans, Hydnum corralloides, numeroase Polyporaceae, ca specii de Coriolus, Lenzites, Daedalea, Fomes, Phellinus, precum şi unele Agariacaceae: Armillaria mellea, Naematoloma fasciculare, Pleurotus, Schizophyllum ş.a.;
  • ciuperci foliicole, care se dezvoltă pe frunzele moarte, căzute, de exemplu: Marasmius perforans, M. abietis ş.a.
  • ciuperci care trăiesc în asociaţie cu rădăcinile plantelor superioare, constituind micorize. Dintre speciile de macromicete micorizice menţionăm: Boletus elegans, care formează micorize cu rădăcinile de lariţă, unele specii de Amanita, Russula, Lactarius, Tricholoma, Clitocybe, Hebeloma crustuliniforme ş.a.
Ciupercile parazite sunt cele care trăiesc pe ţesuturi vii şi se hrănesc din ele. Printre macromicete se găsesc relativ puţine specii cu un parazitism accentuat, de exemplu: Laetiporus sulphureus, Inonotus hispidus, Trametes gibbosa, Piptoporus betulinus, Pholiota squarrosa, Armillaria melleaş.a. Aceste ciuperci atacă arborii de pădure şi pomii fructiferi, la care produc putregaiuri, ce se pot prezenta sub diferite aspecte şi care duc în cele din urmă la pieirea lor. Studiul acestor ciuperci face obiectul fitopatologiei.